Mangalia, Romania

Stiri

Situația privind înscrierile și plățile pentru Măsura 1 — Microgranturi și Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, la data de 24 decembrie 2020

Situația privind înscrierile și plățile pentru Măsura 1 – Microgranturi și Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, la data de 24 decembrie 2020.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a gestionat  schema  de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19. Suma inițială pentru cele 3 măsuri a fost de 1 miliard de euro, iar ulterior aceasta a fost suplimentată, fondul total fiind în momentul de față de 1,5 miliarde de euro.

La preluarea mandatului de ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului de către domnul Claudiu Năsui, situația aplicanților și a plăților pentru Măsura 1, Microgranturi și Măsura 2, Granturi pentru capital de lucru este următoarea:

Masura 1 – Microgranturi numar solicitanti
Total inscrieri                      29.250
Dosare neprocesate                        1.624
Dosare procesate                      27.626
Clarificari suplimentare                        7.515
Dosare respinse                        2.865
Dosare admise                      17.246
Contracte semnate                      14.074
Platite                      13.347
Masura 2 – Granturi pt capital de lucru
Total inscrieri                      22.226
Dosare neprocesate                      18.474
Dosare procesate                        3.752
Clarificari suplimentare                        1.113
Dosare respinse                              –
Dosare admise                        2.639
Contracte semnate                        1.890
Platite                        1.644

 

Documentul poate fi consultat aici: Situatie granturi la data de 24.12.2020.xlsx


Leave a Reply

%d bloggers like this: